Editura UP la Târgul de Carte Gaudeamus: 2019

Editura UP vă aşteaptă în perioada 20-24 noiembrie 2019 la standul propriu din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus 2019 cu noutăţi, concursuri, cărţi-eveniment, lansări, sesiuni de autografe și reduceri. 

Gândită să fie mai mult o comunitate decât o editură, Unconventional Publishing – UP, mai pe scurt – îşi propune să aducă în atenţia cititorilor cărţi de calitate, poveşti care să încânte sufletul şi să stimuleze imaginaţia, prin promovarea scriitorilor români contemporani. Lucrări apaținând genurilor fantasy, mistery & thriller și SF pot fi găsite la editura UP, inființată și condusă de către scriitoare Oana Arion.

Program evenimente:

Sâmbătă 23 noiembrie 2019:

Ora 12.30 – Lansare de carte Ce culoare are cerul tău?
Autor: Cristian Cărpenaru
Invitați: Oana Arion (director editorial Editura UP)
Andreea Sterea

Ora 13.30 ‒ Lansare de carte Focul, volumul 1 al seriei Al zecelea clan
Autor: O.G. Arion
Invitat: Monica Ramirez (scriitor)
Natașa Alina Culea (scriitor)
Alina Dincă (artist)

Ora 14.30 ‒ Lansare de carte Dincolo de eternitate
Autor: Raluca Alina Iorga
Invitați: Oana Arion (director editorial Editura UP)
Theo Anghel (scriitor)

Toate lansările se vor desfășura la standul Editurii UP, care vă așteaptă cu drag să o vizitați și să vă achiziționați cărți românești.

Noutățile Editurii Herg Benet la Târgul de Carte Gaudeamus: (2019)

Editura Herg Benet vă invită și anul acesta la unul dintre cele mai așteptate evenimente literare din România, și anume la Târgul de Carte Gaudeamus. Acesta se desfășoară la București, în perioada 20-24 Noiembrie 2019, la Romexpo, în pavilionul B2. Editura Herg Benet va putea fi găsită la standul 182.

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate edituri care publică, în mod special, autori români, v-a pregătit lansări de carte, întâlniri cu scriitorii români, prețuri speciale, concursuri surpriză, dar și prezentarea unor titluri străine, nou introduse în portofoliul editurii. Printre acesta se găsește și Corpuri ascunse, volumul al doilea dintr-o serie devenită serial pe Netflix, dar și Trandafirii de mai, continuarea romanului Grădina cu fluturi.

mfvkdncjfdc

Programul evenimentelor este următorul:

Sâmbătă, 23 Noiembrie:

ora 12.30 – lansarea romanului “Stele și gheață. Vol. 1” de Alexandru Lamba
ora 13.00 – lansarea volumului de poezii “Bestia obișnuinței” de Radu Gavan
ora 14.00 – lansarea romanului “Copiii pierduți ai anilor roșii” de Delia Oltea Rusu
ora 14.30 – întâlnire cu Laura Nureldin și seria “Demoni”
ora 15.00 – lansarea romanului “Angáraka. Vol. 1” de Lavinia Călina
ora 15.30 – lansarea romanului “Cronicile fetei lup. Vol. 1” de Cristina Nemerovschi
ora 16.00 – lansarea romanului “Dincolo de furtună” de Corina Ozon
ora 17.00 – lansarea textelor album “Sacoșa cu stele” de Iulia Șchiopu
ora 18.00 – lansarea romanului “Ajută-mă să nu dispar” de Petronela Rotar
ora 19.00 – lansarea romanului “Motanul s-a sinucis” de Gabriel Bota

Duminică, 24 Noiembrie:

ora 14.00 – prezentarea noilor apariții din colecția Passport

Editura Herg Benet vă așteaptă cu mare drag la standul lor!

 

#expertincarti: „Doamna apelor” de Philippa Gregory | Jurnalul unei cititoare

CÂTEVA CUVINTE DESPRE PROIECT: Atunci când Librarium a împlinit 10 ani, au lansat campania #expertincarti. În cadrul campaniei, pe lângă alte lucruri frumoase, cinci bloggeri experți în genul în care se regăsesc cel mai bine, au primit recomandări de lectură din afara zonei lor de confort. Mi s-a părut o idee atât de minunată, iar în momentul în care Georgiana (de la Jurnalul unei cititoare) m-a invitat să particip ca expert în cărți de istorie, am fost foarte încântată și am acceptat această așa-zisă provocare cu foarte mult entuziasm. 

Astfel că, acest așa-zis expert în cărți de istorie a primit o recomandare de la un expert în cărți polițiste/thriller/horror, și anume Alexandra (Pierduți în literatură). Recenzia pe care am scris-o cărții Obiecte ascuțite, de Gillian Flynn o găsiți mai jos. 

Lista completă a experților în cărți este următoarea: Georgiana (expert în cărți SF/F); Dede (expert în cărți de dragoste); Teodora (expert în cărți pentru adolescenți); Alexandra (expert în cărți polițiste/thriller/horror) și eu (expert în cărți de istorie). Pentru a citi părerile fiecărui blogger cu privire la recomandările primite, intrați aici: Dede (Fata cu toate darurile), Teodora (Hopeless), Alexandra (Sadie) și eu  (Obiecte ascuțite). Iar mai jos aveți părerea Georgianei cu privire la cartea recomandată de mine, Doamna apelor, de Philippa Gregory. 

DESCRIEREA: Doamna apelor readuce la viață una dintre cele mai misterioase figuri feminine ale Angliei medievale, Jacquetta de Luxemburg, mama reginei Elizabeth Woodville.

Urmașă a Melusinei, frumoasa zeiță a râurilor din mitologia vest-europeană, Jacquetta îi moștenește puterile vizionare și vrăjitorești, însă le folosește doar în momentele cruciale ale vieții. 

Căsătorită cu ducele de Bedford și înrudită astfel cu familia regală, aceasta ajunge în scurt timp una dintre primele doamne ale Curții Lancaster. Deși moartea soțului și căsătoria din dragoste cu un bărbat inferior ca rang și avere îi răpesc acest statut privilegiat, în mijlocul luptelor sângeroase ce dezbină țara, Jacquetta reușește să-și împlinească unul dintre cele mai ambițioase vise: acela de a-și vedea fiica urcând pe tronul Angliei. 

RECENZIA GEORGIANEI: Am fost destul de entuziasmată când am aflat ce carte urmează să citesc pentru că acțiunea din Doamna apelor se petrece la începutul Războiului celor Două Roze… despre care nu știu absolut nimic, în afara faptului că a fost una din sursele de inspirație pentru seria Cântec de gheață și foc a lui George R.R. Martin (mda, istoria nu a fost niciodată unul dintre punctele mele forte). Citind cartea, m-a entuziasmat și mai tare pentru că mi-am dat seama cât de bine a ales-o Andreea pentru mine: deși e un roman bine documentat și ancorat în realitate, are un aer ușor supranatural care i-a dat un farmec aparte pentru o iubitoare de SF&F.

Primul lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc citind Doamna apelor a fost stilul. Nu am mai citit vreodată un roman despre viața unei persoane, nu pe acțiune. Deși deseori cartea m-a ținut cu sufletul la gură, stilul mi s-a părut mereu ca fiind cumva descriptiv. Nu că mi-ar fi displăcut asta, ci, din contră, mi-a plăcut modul în care am ajuns s-o descopăr pe Jacquetta, să cresc și să mă maturizez alături de ea și să înțeleg mai multe din lumea în care trăiește. 

Iar lumea ei… m-a întristat deseori. Asistând la jocurile de putere de la curte, mi-am dat seama că oamenii simpli, soldații și țăranii, erau pur și simplu niște pioni în mâna unor conducători extrem de capricioși. Chiar dacă existau oameni buni printre ei, chiar dacă unii nobili înțelegeau rolul pe care îl au și faptul că era datoria lor să le asigure pacea și prosperitatea supușilor, regele Henry și regina Margareta lăsau mult de dorit. Lupte sângeroase și situații oribile au fost rezultatul direct al unor mofturi, ceea ce cumva știam, dar a fost destul de dur să citesc despre asta.

Însă, după cum spuneam, unele personaje au fost niște oameni despre care mi-a făcut plăcere să aflu. Richard Woodville a fost unul dintre ei, un om rațional și calculat, care a încercat mereu să facă ce a fost mai bine. Mi-a plăcut atât de mult de el și de relația lui cu Jacquetta încât nu m-a deranjat deloc viteza cu care avansează lucrurile între ei, mai ales că romanul m-a ajutat să înțeleg suficient de bine contextul și timpurile acelea încât să-mi dau seama că nu s-au mișcat „prea repede”.

Dacă ar fi să-i reproșez ceva romanului, ar fi că pe alocuri, mi s-a părut că se văd ideile autoarei despre rolul femeilor în societatea medievală. Nu o dată, Jacquetta meditează la acest subiect și deși gândurile ei sunt o reflexie foarte clară a acelei lumi, nu am putut să nu mă întreb dacă o femeie care trăia în acele vremuri chiar ar fi gândit astfel sau respectivele idei sunt mai repede specifice prezentului. Respectivele pasaje nu m-au deranjat prea tare, dar m-au făcut să ies puțin din atmosfera trecutului și să mă întreb cum ar fi gândit oare cu adevărat o persoană din acele vremuri.

Per total, însă, experiența de a citi despre oameni care au existat cu adevărat a fost fascinantă, mi-a plăcut mult modul în care e scris romanul și am de gând să citesc și celelalte volume despre Războiul celor Două Roze de Philippa Gregory. Și cred că voi încerca să mai strecor câte un roman istoric printre lecturile mele despre lumi imaginare pentru că în timp ce citeam Doamna apelor am realizat că lumea noastră, reală și dură, poate fi la fel de interesantă. 

 

 

 

Interviu literar | Oana Arion sau mama vikingilor din România

1. Andreea Pandelea întreabă: Fiind primul interviu pe care îl iau unui scriitor cu acte în regulă, mi-ar plăcea să fac această inaugurare printr-o întrebare pe care, în mod normal, nu aș adresa-o unui scriitor. Așa că, Oana: dacă nu ai fi scriitor și ți-ai vedea cărțile în librării – pe care le-ar fi scris altcineva –, ce te-ar atrage să le citești?

Oana Arion răspunde: Coperta. Coperțile celor cinci volume ale seriei Nemuritor sunt creaţie proprie – asta ca să mă laud un pic – şi îmi plac tare mult. Am încercat să alcătuiesc un concept plecând de la câteva ingrediente: eleganță, simplitate şi logică. De ce spun „logică”? Pentru că imaginile care apar pe fiecare copertă în parte au legătură cu volumul respectiv şi ajungi să-i înţelegi sensul după ce termini de citit. În plus, totul se leagă. Cât despre FUGI!, ei bine, mi-am dorit ceva diferit, ceva dark şi catchy, în acelaşi timp. Sper că mi-a reuşit. Se spune că în procesul de vânzare al unei cărţi, coperta reprezintă cam 60-70% (nu discutăm aici despre cărţile autorilor pe care cititorul îi urmăreşte sau preferă). Restul de 40% îl reprezintă sinopsisul şi eventual numele autorului.

2. Andreea Pandelea întreabă: Știu că am început direct cu ceea ce ai scris, dar mi-ar plăcea să îmi spui câteva lucruri despre femeia Oana Arion, cea de zi cu zi. Cea care nu se afundă în scrierea unei povești, cea care nu creează personaje amuzante și fermecătoare, ci acea femei care merge la cumpărături, care face mâncare și care se ocupă de alte și alte lucruri.

Oana Arion răspunde: Of, draga mea, mă tem că te voi dezamăgi. Femeia Oana Arion nu este deloc gospodină. Spre deosebire de mama mea, care este o doamnă perfectă, eu sunt dezordonată şi comodă (ca să nu spun leneşă). Gătesc, dar nu o fac cu plăcere, deşi mi se spune că fac mâncare bună. Cumpărăturile nu se fac programat, ci haotic, de cele mai multe ori de la magazinul din colţ. Am uneori puseuri de hărnicie şi fac curăţenie generală, dar chestia asta se întâmplă rar şi nu mă ţine prea mult. Mâncăm á la carte de cele mai multe ori – adică ce găsim prin frigider – şi mă consider norocoasă că soţul meu nu este mofturos. El este fan salate, aşa că scap ieftin.

3. Andreea Pandelea întreabă: Vom începe discuția despre cărți în ordinea în care au apărut ele. Ai debutat în lumea literară cu seria Nemuritor. O serie mai altfel, față de multe alte cărți publicate de autori români contemporani, o serie cu influențe nordice, cu vikingi, vampiri și alte creaturi supranaturale. Când ai scris primul volum, Ultimul viking, ai știut că va fi o serie de cinci volume și că vei publica?  

Oana Arion răspunde: Nu! Ultimul viking trebuia să fie o carte de sine stătătoare, menită să rămână ascunsă în laptop-ul meu. Recunosc că am fost puţin inconştientă în momentul în care, după ce cartea respectivă a fost publicată şi mesajele de genul „când apare continuarea?” au început să curgă, am decis să ies în public şi să anunţ că vor urma încă patru volume. Sincer, nu ştiu ce-a fost în capul meu. Dar am reuşit. Şi doi ani mai târziu, tot în Noiembrie, apărea cel de-al cincilea volum.

4. Andreea Pandelea întreabă: Personajul principal al seriei Nemuritor este Victoria. O femeie independentă, carismatică și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Este evident că personajul principal – și nu numai – al unei cărți împrumută din personalitatea scriitorului, mai mult sau mai puțin. Cât ai oferit Victoriei din cea care este Oana Arion?

Oana Arion răspunde: Este firesc ca personajele să împrumute trăsături ale creatorului lor. Da, Victoria îmi seamănă în mare măsură, mai ales în ceea ce priveşte defectele şi deciziile de moment, uneori neinspirate. Mi-am dorit să creez personaje credibile, cu care cititorul să se poată identifica uşor, iar acest lucru se poate întâmpla doar în cazul caracterelor mixte. Nu îmi plac eroii, nu cred în perfecţiune sau predestinare. De aceea personajele mele fac greşeli, nu găsesc întotdeauna răspunsul corect şi nu urmează calea previzibilă. În viaţa reală sunt încăpăţânată, curajoasă şi imprevizibilă şi sper că am reuşit să imprim aceste trăsături şi personajelor pe care le-am creat.

5. Andreea Pandelea întreabă: La întrebarea anterioară am precizat cum că nu doar personajul principal poate să împrumute din anumite obiceiuri, ritualuri, temperament, și alte asemenea, ale scriitorului. În afară de Victoria Grey, în ce alte personaje o putem regăsi pe Oana Arion?

Oana Arion răspunde: Oh, în multe! Fiecare în parte are o bucăţică din mine. Felul în care preferă cafeaua sau cum îşi fumează ţigara de dimineaţă, expresii, gesturi. Cred că Axel este versiunea mea masculină. Dacă aş fi fost bărbat, m-aş fi identificat 99% cu el.

6. Andreea Pandelea întreabă: Și o ultimă întrebare pe această temă. Știm că atunci când l-ai creat pe Ian, te-ai inspirat de la soțul tău, Bogdan. Mai sunt și alte persoane dragi din viața ta care au fost o sursă de inspirație, în această privință? Sau poate când a fost vorba despre vreo scenă anume din vreun volum?

Oana Arion întreabă: În serie există câteva personaje inspirate din realitate. Serena, Ylva, Einar şi Sonja sunt versiunile literare ale unor prieteni, dar mai sunt şi alte personaje pe care le-am croit după chipul şi asemănarea unor persoane reale. Nu dau nume, dar mi-a plăcut să mă joc, să îi atribui fiecăruia un rol în poveste. Ca un mic secret, cam toate personajele de acest fel sunt negative.

7. Andreea Pandelea întreabă: Dintre cele cinci volume al seriei Nemuritor (Ultimul viking, Te voi găsi!, Dincolo de timp, Prin cenușă de visuri și Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești), care dintre ele ți-a dat cele mai multe bătăi de cap? La care dintre ele ai avut nevoie de cea mai multă și mai asiduă documentare?

Oana Arion răspunde: Volumul patru, fără îndoială. Documentarea a durat aproape patru luni, timp în care zilnic am căutat informaţii despre cultura epocii, îmbrăcăminte, mâncăruri, cutumă, ranguri nobiliare, locuri. De exemplu, am calculat distanţele străbătute cu trăsura folosind Google Maps şi făcând o medie între mersul cu autoturismul şi cel efectuat pe jos, astfel încât să obţin un timp rezonabil. Am citit zile întregi despre războiul de 7 ani, despre nave, privateers şi piraţi. Asta nu înseamnă că documentarea pentru celelalte volume nu a fost mai puţin interesantă sau solicitantă. După cum deja ştii, în serie totul este documentat şi, cu excepţia oraşului Wind’s Cross, toate locaţiile sunt reale: hoteluri, hanuri, oraşe, autostrăzi.

8. Andreea Pandelea întreabă: La finalul fiecărui volum – pentru cei care fie nu au citit seria Nemuritor, fie sunt abia la început cu ea – găsim câte o legendă în jurul căreia, sau de la ideea căreia, a venit volumul respectiv. Care dintre ele te-a surprins cel mai mult? Personal, mie mi-a plăcut în mod deosebit legenda prințesei din Altai, care apare în volumul trei, Dincolo de timp.  

Oana Arion răspunde: Mi-a plăcut foarte tare legenda fomorilor – cei dintâi locuitori ai Irlandei. Fiind pasionată de mitologie, am fost extrem de încântată să descopăr această lume pe care încă nu avusesem ocazia să o explorez. Elatha, de exemplu, apare în aceste vechi legende irlandeze şi este fiul lui Dalbaech şi tatăl lui Bres şi al lui Dagda. Denumit şi „frumosul prinț cu plete blonde”, a luat parte la marea bătălie de la Magh Tuireadh şi a fost rege al fomorilor.

9. Andreea Pandelea întreabă: Tu ai scris Nemuritor, așa că toate scenele – mai mult sau mai puțin importante și remarcabile – ale fiecărui volum fac parte din tine și le-ai scris cu un scop anume. Dar există acolo, în inima ta, o anumită imagine din serie, pe care să o consideri definitorie pentru povestea Victoriei și a celorlalte personaje?

Oana Arion răspunde: Cu siguranţă! Pentru că nu vreau să dau spoilere, voi încerca să nu descriu scena. Este vorba despre volumul patru şi are legătură cu transformarea lui Arrio. Scena aceea schimbă total povestea şi este twist-ul de care avea nevoie pentru a răsturna totul, de a schimba perspectiva şi de a face cititorul să îşi roadă unghiuţele. Iubesc acea scenă nu doar pentru faptul că este imprevizibilă, ci şi pentru că este extrem de intensă. Am scris-o pe jumătate plângând, pe jumătate zâmbind, pentru că ştiam – sau, mai bine spus, speram – că va avea un impact major.

10. Andreea Pandelea întreabă: Știu că este o întrebare mai delicată, dar în momentul în care ai pus ultimul punct, după ce ai terminat de scris Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești, care a fost primul sentiment pe care l-ai trăit? Îmi poți detalia acele clipe? 

Oana Arion răspunde: Haha! A fost… intens. Am scris SFÂRŞIT. Şi am început să plâng. Era aproape două dimineaţa şi soţul meu făcea baie. Am dat buzna peste el plângând.

„— Am terminat cartea!

— Bravo!

— Am terminat!

— Şi de ce plângi?

— Nu înţelegi că am terminat SERIA? Eu ce fac acum?”

Îţi dai seama că a râs de mine, asta după ce a încercat să mă calmeze, pentru că plângeam ca nebuna.

11. Andreea Pandelea întreabă: Seria Nemuritor s-a încheiat, lăsându-ne pe noi, cititorii, cu o mare durere în suflet și cu o uriașă curiozitate pentru ce mai fac personajele pe care totodată le-am îndrăgit și urât în serie. Știu că ai în plan să mai scrii o carte din universul Nemuritor – nu mai știu exact titlul, dar țin minte că este vorba despre un apus în el –, o informație pe care, oricum ne-ai împărtășit-o și pe Facebook, așa că nu este în exclusivitate. O carte despre Ian și Sonja. Presupun că motivul principal pentru care te-ai gândit să pui în aplicare această idee, deoarece – în primul rând – povestea celor doi mai are câte ceva de spus, și apoi a fost vorba despre dorința cititorilor de a mai citi despre aceștia. Ce ne poți spune despre această carte? Cum crezi că o vom primi și ce consideri că ne va oferi?

Oana Arion răspunde: Din punctul meu de vedere seria este ok aşa cum este, se încheie rotund şi nu lasă portiţe deschise sau lucruri neexplicate. Sinceră să fiu cred că este vorba mai mult despre incapacitatea mea de a mă despărţi de serie. Noua carte se va numi „Când soarele apune” şi da, îi va avea ca personaje principale pe Ian şi Sonja. Povestea celor doi este foarte ofertantă, iar Ian este foarte iubit de către cititoare. În plus, în ultima vreme am citit mult despre incaşi, mayaşi şi azteci – mitologie sud-americană – şi m-a tentat să folosesc într-o carte una dintre legendele descoperite. Aşa că totul se leagă. Şi pare logic, nu-i aşa?

12. Andreea Pandelea întreabă: Mergând mai departe și lăsând în urmă universul seriei Nemuritor, la Târgul de Carte Bookfest din acest an ne-ai oferit o poveste total diferită față de cea anterioară, un stand-alone într-un univers apocaliptic, dominat de niște creaturi ajunse în acel stagiu, din cauza unui motiv cu care ne întâlnim în fiecare zi. Cu care suntem înconjurați din toate părțile, intitulat simplu – FUGI!. Am citit cartea – ca toate cărțile tale, de altfel – și pot spune că am fost uimită, pe de o parte, dar și oripilată, pe de cealaltă parte. Cărui fapt îi datorăm ideii pe care ai avut-o, pentru crearea acestei povești?

Oana Arion răspunde: Drumurilor mele cu metroul! Nu, nu glumesc! De obicei, când merg cu metroul, ascult muzică – sau teatru radiofonic – şi mă uit la oameni, iar într-o zi am realizat că toate, absolut toate persoanele aflate într-un vagon, aveau telefoanele în mână şi butonau înfrigurate. Nimeni nu se uita nici în stânga, nici în dreapta. În clipa aia m-am gândit: „dacă cineva ar inventa un virus sau ceva asemănător şi să-i dea drumul pe reţelele de socializare? Jumătate din populaţia globului ar fi pa-pa!” Aşa s-a născut ideea. Şi mi-a plăcut la nebunie. Până când am ajuns acasă în ziua aia aveam deja povestea în minte. Restul e istorie. 😊

13. Andreea Pandelea întreabă: Dacă fac bine calculele în cap, ai scris în trei ani de zile seria Nemuritor. Trei ani în care te-ai obișnuit cu anumite aspecte ce țin fie de genul poveștii – fantastic –, fie de personajele supranaturale. În romanul FUGI!, fiind vorba despre un univers nu foarte fantastic, o lume care ne-ar putea invada în orice clipă, o consider total diferită de serie. Cât de greu ți-a fost să te adaptezi unei lumi atât de violentă, de rece, precum este cea din FUGI!? Cât de mult ți-a îngreunat scrierea cărții și crearea personajelor?

Oana Arion răspunde: Am crezut că îmi va fi cumplit de greu să mă desprind de stilul seriei. Nu puteam să greşesc mai mult. Am scris FUGI! cu atâta plăcere şi cu atâta drag, încât, la final, aproape că mi-a părut rău că s-a terminat. M-am simţit liberă sau, mai bine zis, eliberată. Era ceva total diferit de serie. Alt stil, altă perspectivă, alt ritm. În FUGI! am făcut tot ce nu am putut să fac în cele cinci volume Nemuritor, am răsturnat situaţii, am ucis personaje, am eliberat puţin din întunericul din mine. M-am îndrăgostit de cartea asta!

14. Andreea Pandelea întreabă: Țin să menționez – și știu că am precizat și în recenzie – cum că am urât-o foarte mult pe Amira, unul dintre personajele cheie ale romanului. Dar în aceeași măsură, fără a fi ipocrită, am și admirat-o pentru tăria pe care o avea, pentru sângele rece cu care acționa, de cele mai multe ori. Care au fost etapele – dacă au existat – pentru crearea acestui personaj? Deoarece, rar mi se întâmplă să urăsc cu atâta patimă un personaj, dar și să am puterea necesară pentru a simți admirație pentru el. 

Oana Arion răspunde: Iubesc acest personaj! Nu vreau ca cineva să se supere pe mine, dar este personajul meu preferat. Cred că cititorii o urăsc la început pentru că se regăsesc foarte mult în Amira. Iar asta nu le place. Cu toţii am comite fapte reprobabile dacă am fi puşi în situaţia să luptăm pentru propria supravieţuire, chiar dacă nu o recunoaştem. E greu să te priveşti într-o oglindă. Pozăm în mari umanişti, apărători ai dreptăţii, eroii perfecţi care nu greşesc niciodată şi au întotdeauna dreptate. Dar, dacă mâine ar trebui să ucizi pentru puţină apă, ai face asta? Cu siguranţă da. Cred cu tărie asta. De aceea Amira este un personaj incomod. Este reală. Umană. Se adaptează. Exact aşa cum ar face-o fiecare dintre noi, dacă ar vrea să supravieţuiască. De fapt, la o scară mai mică, suntem cu toţii o Amira în viaţa de zi cu zi.

15. Andreea Pandelea întreabă: Ce ne poți spune despre Axel? Eu l-am descoperit – la început – ca fiind un personaj nu foarte stăpân pe sine, ca pe parcurs să ajungă destul de puternic și capabil să supraviețuiască în acea lume distrusă și foarte dură. Dar ce ne poate spune creatoarea lui Axel despre el?

Oana Arion: Axel a fost gândit ca un anti-erou. În timp ce Amira se agaţă cu toate puterile de viaţă, Axel supravieţuieşte pur şi simplu. În momentul în care o acceptă pe adolescenta misterioasă şi aparent fără apărare, echilibrul său îşi mută centrul de greutate, ca să spun aşa. Devine responsabil pentru viaţa ei, chiar dacă uneori refuză cu încăpăţânare să arate acest lucru. Acceptă firesc rolul de lider al grupului, tocmai pentru că nu se consideră un lider. Un om distrus emoţional care găseşte puterea de-a merge mai departe, de a lupta cu propria durere, cu propriii demoni, acesta este Axel. Un erou fără voie.

16. Andreea Pandelea întreabă: O altă întrebare al cărui răspuns îl consider destul de greu de oferit. Și cu toate acestea am dorit să ți-o adresez – în mare parte pentru cei care nu au citit FUGI! și poate nu au de gând să o facă deoarece s-au bazat pe acele afirmații eronate –, deoarece cred că trebuie să se facă anumite clarificări. Așa cum am spus și mai sus, am citit FUGI!, am scris și în recenzie despre acest aspect – eu oricum consider cele două cărți diferă, atât prin scriitură, cât și prin ideea principală, de fapt –, dar tu fiind creatoarea cărții, cred că poți spune cel mai bine ceea ce trebuie zis. Au existat persoane care au spus cum că FUGI!s-ar asemăna foarte mult cu romanul Zona Zero al scriitoarei Lavinia Călina. Despre ce este FUGI!? Sau ce este FUGI!?

Oana Arion: Nu am avut niciodată pretenţia de originalitate a ideii folosite. Despre apocalipsă, în toate formele ei, s-au scris mii de cărţi. Cu FUGI! nu am inventat nici roata, nici apa caldă. În plus, eu nu am pus accentul pe mecanismele ce au dus la declanşarea acestei apocalipse, ci pe reacţiile supravieţuitorilor, pe călătoria ce are loc pe fundalul unei lumi distruse, pe legăturile care se pot lega – sau nu – între oameni. FUGI! este o poveste despre umanitate, despre pierderea ei în condiţii extreme şi despre capacitatea de a o regăsi atunci când crezi că totul este pierdut. Cât despre cartea Laviniei, pe care am citit-o şi care mi-a plăcut la nebunie, ei bine, eu nu prea găsesc asemănări. Paraziţii din Zona Zero sunt morţi vii, pe când atinşii mei sunt oameni afectaţi de un virus ce acţionează la nivel neurologic. FUGI! are loc în America, acţiunea acoperind distanţa dintre Seattle şi San Diego, pe când în cartea Laviniei totul se petrece într-o Românie post-apocaliptică. Şi aşa mai departe. Nu, nu văd asemănări.

17. Andreea Pandelea întreabă: Următoarea carte pe care o vei publica se va numi S.L.A.D.E. Mai jos voi insera o imagine în care este scrisă – presupun – descrierea romanului. Ce ne poți spune despre S.L.A.D.E.

Oana Arion: S.L.A.D.E.este un proiect la care ţin foarte mult. După FUGI! am simţit nevoia să mă desprind puţin de zona fantasy şi să explorez mai mult genul thriller, pentru că acest roman va fi un thriller alert şi plin de răsturnări de situaţii.

18. Andreea Pandelea întreabă: Aveai în minte de mult timp ideea scrierii aceste cărți, sau au fost precum o străfulgerare de moment? Genul acela de start!care apare după vizionarea unei reclame, ascultarea vreunei melodii, sau pur și simplu te aflai într-un moment de liniște, iar ideea a răsărit imediat?

Oana Arion răspunde: Îmi doream de multă vreme să scriu despre experienţa mea în Second Life. Pe de altă parte, cochetam cu ideea de a crea un personaj atipic. Aşa că am combinat cele două idei şi astfel s-a „născut” Teagan – o femeie bântuită de trecut, agorafobă, o femeie care îşi trăieşte viaţa exclusiv online, identificându-se până la obsesie cu K, avatarul sau din Second Life. Asta până când soarta se hotărăşte că are alte planuri, iar Teagan este pusă în situaţia de a-şi confrunta temerile. Şi de a le învinge. Şi ca un secret destăinuit în exclusivitate: K este numele avatarului meu în Scond life.  

19. Andreea Pandelea întreabă: Cu ce crezi că ne va uimi S.L.A.D.E.? Care consideri că va fi atuul – ca să o spun așa – principal al acestei cărți? Ce va aduce nou literaturii sau greu uitat de cititori? 

Oana Arion răspunde: Draga mea, eu nu am pretenţia că pot schimba faţa literaturii sau că pot ajunge vreodată să fiu un etalon. Eu sunt povestitor. Spun poveşti. Le spun – si le scriu – în primul rând pentru mine. Este vorba despre acel sentiment că în tine este prea strâmt. Vrei mai mult. Mai înalt. Mai strălucitor. Şi-atunci scrii toate acele poveşti care-ţi bântuie mintea, le dai drumul în lume. Nu cu trufie sau cu speranţă. Poveştile se nasc şi există pentru a fi spuse. Dacă plac şi altora, cu atât mai bine. S.L.A.D.E. este una dintre aceste poveşti, cu urmăriri şi trădări, cu adrenalină, cu un strop de iubire, o poveste despre oameni diferiţi, obligaţi să evolueze pe o scenă comună. 

20. Andreea Pandelea întreabă: Ce ne pregătește Oana Arion în viitor, în materie de cărți? Are deja idei noi pentru alte cărți, ne pregătește o mare surpriză sau va fi totul spontan?

Oana Arion răspunde: Aoleo! Cam cât timp ai la dispoziţie? Cred că ar fi mai bine să povestesc despre proiectele pe care toată lumea le aşteaptă, cum ar fi de exemplu acel spin-off al seriei şi care – îţi spun asta în exclusivitate – va cuprinde două cărţi: Când soarele apune (cartea lui Ian şi a Sonjei) şi Când răsare luna (povestea lui Erden şi a prinţesei Kadyn). Pentru acesta ultima parte trebuie să-i mulţumesc prietenei mele Ana Sylvi. Ea a fost cea care m-a pisat mărunt-mărunţel şi mi-a făcut nervii praştie. Te iubesc, Ana!

Un alt proiect la care ţin foarte tare este STAI!, un roman din universul FUGI!, dar nu o continuare. Veţi vedea despre ce este vorba şi sper că vă va plăcea la fel de mult ca şi mie. De asemenea, în afară de S.L.A.D.E., mai am în lucru alte câteva romane: Cimitirul fluturilor, Myosotis – un roman psihologic, o mini-serie fantasy –, Al zecelea clan, un roman poliţist cu un touch fantasy – Umbre, şi un stand alone fantasy – Penultima noapte. De asemenea, sunt tentată să scriu un SF. Dar mă mai gândesc.

21. Andreea Pandelea întreabă: Și că tot vorbim despre spontaneitate. Ești genul de scriitor care, atunci când se apucă să scrie o carte, își creează o schiță înainte, despre ce se va întâmpla – în mare – în fiecare capitol, sau totul vine pe moment, din clipa în care te așezi în fața calculatorului?

Oana Arion răspunde: Tehnica mea este puţin mai neobişnuită. După ce găsesc Ideea – cu I mare –, încep să o dezvolt în minte. Apoi pun pe hârtie un plan succint, aşa, cu liniuţe. Plot-ul. După aceea încep să fac documentarea, chestie care poate dura şi câteva luni. Pe măsură ce fac asta, scriu cartea în minte, scene întregi, personaje, răsturnări de situaţie. Toate acestea se întâmplă în timp ce mă ocup cu treburile cotidiene, când spăl vase, când fac curăţenie sau merg cu metroul. Atunci când mă aşez efectiv în fața laptop-ului, cartea este deja scrisă în creieraşul meu şi tot ce mai am de făcut este să o transcriu, chestie care durează doar câteva zile. Aşa că spontaneitatea ține strict de găsirea ideii şi nu de tehnica în sine.

22. Andreea Pandelea întreabă: Ce se întâmplă atunci când intri într-un blocaj de idei sau în momentul în care ți-ai propus ca într-o anumită zi să scrii la cartea pe care o pregătești la momentul respectiv, și intervine – în ultimul moment – ceva care să îți dea toate planurile peste cap? Cum gestionezi totul? 

Oana Arion răspunde: Nu am blocaje. Aşa cum am explicat mai sus, modul în care scriu nu „permite” blocaje, având în vedere că scrierea romanului este ca un program ce rulează pe fundal. Nu mă văd obligată să îi acord atenţia mea exclusivă, îi pot pune pauză oricând doresc şi nu mă consumă. Despre scrisul efectiv este o altă discuţie. Nu este vorba despre blocaj, ci despre lipsa efectivă de timp. Şi uneori de chef. Se pare însă că funcţionez excelent în condiţii de stres şi sub ameninţarea unui termen limită. Sau, cel puţin, până acum aşa a fost. Vom vedea ce se va întâmpla de-acum încolo.

23. Andreea Pandelea întreabă: Știu că am luat tot acest interviu pe dos, discutând prima dată despre cărți, și apoi despre tine, dar se pare că inspirația mea pentru întrebări vine abia după ce ne adâncim într-o discuție despre cărți și personaje. Revenind. Cum au primit cei din jurul tău vestea cum că vei publica o carte și cât de implicați au fost în susținerea și promovarea ta?

Oana Arion răspunde: Eu am cam făcut, până acum, tot ce m-a tăiat capul. Am noroc că soţul meu m-a susţinut întotdeauna, oricât de nebuneşti ar fi fost ideile pe care le-am avut. Cât despre implicare, hmm, nu ştiu ce să-ţi spun. Bogdan a citit Ultimul vikingla aproape un an de la apariţie. Mi-a spus că i-a fost teamă ca nu cumva să nu-i placă. Dar i-a plăcut. A venit la toate lansările din Bucureşti, dragul de el! La fel şi părinţii mei. Cred că asta spune totul.

24. Andreea Pandelea întreabă:  Cititorii sunt cei care pot desființează o carte, cei care promovează cel mai bine un autor și cei care umplu sălile la întâlnirile cu acesta. Cum au fost – până acum – acestea pentru tine? Te pregătești în vreun fel, cum îți gestionezi emoțiile atunci când ești nevoită să vorbești în cadrul lansărilor tale, dar și cum ocolești un răspuns la o întrebare pusă de vreun cititor, la care nu prea poți da un răspuns tocmai fidel. Din motive de spoilere. 

Oana Arion răspunde: Mama spune – în glumă, sper – ca frizez nesimţirea atunci când vine vorba să evoluez în public. Nu am emoţii, îmi place să mă aflu în mijlocul unei mulţimi. Îmi place să râd şi să spun glume. Simt că îmi încarc bateriile. Ştii când am emoţii? Seara, după ce evenimentul s-a terminat, când ajung acasă şi mă uit la pozele făcute de Bogdan sau la cele care apar pe reţelele de socializare. Atunci îmi spun: „Uau, ce am fost eu în stare să fac!” Cât despre evitarea întrebărilor incomode, cred că faptul că am terminat Dreptul este un plus. Şi râsul. Ţi-am spus că râd mult!

10 lucruri pe care nu le știai despre „Ultimul avanpost”

Seria Ultimul avanpost se apropie de final; din păcate. (Nu-mi vine să cred că anul ăsta s-au făcut patru ani de când am descoperit seria asta care mi-a deschis apetitul pentru literatura română contemporană!) Deci dacă ți-a plăcut povestea României într-un viitor distopic, sau te-ai atașat de personaje (Alex, peste tot numai Alex) și vrei să știi cum se termină totul (fii blândă, Lavinia!), nu mai ai mult de așteptat. În noiembrie 2018 o să afli finalul. Până atunci iată 10 lucruri pe care nu le știai despre această serie, sau poate le-ai citit și între timp le-ai uitat.

Pentru că unele puncte fac referire directă la soarta unor personaje, cred că un mic Spoiler Alert is in order. (Stai departe de postare, dacă nu ai citit cele trei volume publicate!) Așa că mai bine revii după ce citești primele 3 volume apărute deja din serie. Dacă le-ai citit deja și ești curios, îți doresc distracție plăcută în continuare (atât cât pot fi de distractive cărțile Laviniei Călina), iar dacă ai și tu diverse chestii pe care le-ai observat în aceste cărți și crezi că alții nu le-au remarcat, te invit să lași un comentariu. Cine știe, poate mai facem o postare.

I. TITLUL ALES PRIN TRAGERE LA SORȚI.

Poate că în cazul seriei Neamul Corbilor, prima dată a fost titlul, apoi cartea, când vine vorba despre Ultimul avanpost, a fost exact invers. Cartea a fost trimisă către editură fără un titlu, iar când răspunsul primit a fost unul pozitiv autoarea a avut la dispoziție 24 de ore ca să aleagă un titlu pe măsură.

Trebuia să dau un răspuns imediat, așa că, împreună cu Marius, am luat un bol de plastic în care am pus vreo 15 variante de titlu și am extras unul câștigător. Așa a ajuns seria să se numească Ultimul avanpost.

II. ROMÂNIA MARE.

Orice război duce la schimbarea granițelor unei țări. Cel fictiv din serie nu face excepție. Poate că nu mulți au observat, dar chiar din primul volum, când se vorbește de numărul regiunilor din R.U.T.R., Diane ne povestește despre cele 8 care existau din vechiul regim, menționând că după război și extinderea granițelor, sunt 10. Apoi în Renașterea, când cei de la avanpost urmăresc imagini despre micile revolte începute prin regat, printre orașele enumerate sunt Chișinău și Bălți (orașe aflate acum pe teritoriul Republicii Moldova). În plus R.U.T.R.-ul e doar un acronim pentru Regatul Unit al Țărilor Române, deci clar cele două țări formează una singură în 2046.

III. LOCAȚIA AVANPOSTULU EXISTĂ ÎN REALITATE.

Vrei să vizitezi locația avanpostului? Să vezi cum trăiesc rebelii care luptă contra regimului din R.U.T.R.? Ei bine, chiar poți, dar doar cu aprobare specială. Nu, nu din cauză că rebelii s-au instalat deja acolo, ci din cauză că locația aparține celor de la Hidroelectrica. În Vânătoarea Diane chiar ne furnizează câteva informații despre centrala de la Turnu-Ruieni (Caraș-Severin), înființată în 1981, dar care în carte servește drept adăpost pentru E.S.C.U.

Detaliile din carte sunt reale, spațiul e conform cu locația, tocmai de aceea cei din avanpost au curent și apă potabilă, pentru că are acces la 3 lacuri de acumulare din zonă. Deși aflată într-un deal, locația are înălțimea unui bloc cu 8 etaje, iar accesul de la suprafață se face printr-un tunel de 900 de metri. Locația e atât de bine plasată, că poți ușor să treci pe lângă ea și să nu-ți dai seama.

Înainte de-a se apuca de scris volumul 2 din serie, autoarea chiar a vizitat locul (evident nu a avut voie să facă poze și a avut nevoie de aprobare specială). Tocmai de aceea, la finalul volumului 2, chiar mulțumește celor care i-au furnizat informațiile necesare, ca această serie să fie cât mai aproape de realitate.

IV. NU DOAR TITLUL, DAR ȘI TRAILER-UL.

Exact cum a fost și în cazul titlului, în ceea ce privește primul volum, totul a fost decis de azi pe mâine. În noaptea de revelion dintre anii 2013-2014, aflată la o cabană cu niște prieteni, autoarea le-a spus acestora despre intenția ei de-a publica o carte. Două beri mai târziu a fost făcut planul pentru primul trailer din serie, acesta fiind filmat în 2 ianuarie, în acea cabană.

V. ALEX E SĂGETĂTOR!?!

Poate că ai vrut să te identifici cu vreun personaj? Aveți caracteristici comune, poate numele seamănă, sau preferințele. Ei bine, dacă căutai să te identifici cu personajul negativ din serie, acum știi exact ce zodie are. În volumul 2, când Diane își aduce aminte de ziua lui Alex aflăm că e în decembrie, dar apoi Sonia menționează că mai sunt 2 săptămâni până la Crăciun. În concluzie, Alex nu poate fi altceva decât săgetător. Coincidență că și autoarea e? (Eu nu mai cred în coincidențe. Voi mai credeți în așa ceva?)

VI. CAPITALA E LA CONSTANȚA.

După cum spuneam, după un război se produc modificări, deci nici mutarea capitalei nu e exclusă. În serie nu se spune niciodată numele locației, dar e clar că nu mai e București. În primul volum ni se spune clar că fosta capitală a fost distrusă, iar Diane rememorează unele faze când se uita pe geam și vedea marea. Deci clar este vorba despre Constanța, sau undeva aproape de litoral.

VII. CARANSEBEȘ MORTAL KOMBAT?

Evident că în urma oricărui conflict ce implică arme și explozibil anumite orașe vor fi distruse, iar mai sus menționam fosta capitală (aka București), dar probabil asta nu a fost destul pentru autoare, din moment ce a simțit nevoia de-a distruge și orașul în care s-a născut.

În primul volum Diane rememorează diverse antrenamente de la Centrul de Formare. Orașul în care se află e distrus, dar sunt mai multe indicii care duc cu gândul spre Caransebeș. Două râuri ce se întâlnesc (Timiș și Sebeș), parcul cu platani (Parcul Dagalina) galeria de artă de lângă parc (Galeria de artă Corneliu Baba din Caransebeș) etc.. Apoi avem finalul primului volum unde bătălia finală se duce din nou pe terenul de antrenament cunoscut deja de Diane. Aici ni se spune despre două biserici ce stau față în față și despre un centru comercial ce e în apropiere, unde avea să vină elicopterul după fugarii din Centrul de Formare. Iar în caz că mai aveți nevoie de alte demonstrații, iată o poză cu locul exact:

VIII. KILL SARA PETITION.

E normal ca cititorii să urască un personaj, două dintr-o carte, doar că de obicei e vorba de personajul negativ. În cazul acestei serii mulți cititori au decis că Sara, mama Anei, doar încurcă lucrurile și are o personalitate nesuferită. Drept pentru care i-au cerut autoarei să scape de ea… unde mai pui că stătea între Dan și Diane.

Am creat multe personaje în acești 4 ani, dar nu cred că a fost unul mai urât ca Sara din Ultimul avanpost. Am primit multe mesaje, unele chiar destul de lungi și argumentate cu de ce ar merita să moară. O cititoare chiar a făcut o petiție online ca să omor personajul respectiv.“ 

IX. INCEPTION

În volumul 3 din serie, avem o Diane mult mai puternică ce își caută să se răzbune pe cei care au rănit-o. Una dintre acele persoane e și directoarea orfelinatului, cea care a vândut-o Centrului de Formare. La pagina 84 din Renașterea, Diane ia o carte din biblioteca directoarei și citește descrierea ei. Pe atunci Proiectul zero nu era anunțat, dar aparent exista în viitor.

A fost modul meu inedit de-a anunța noua carte din seria cu zombii.

X. DIN ULTIMUL AVANPOST 1, ÎN ULTIMUL AVANPOST 3.

Orice manuscris suferă mici modificări pe parcurs, fie din vina autorului, fie sunt scoase de editor. Așa a fost cazul și cu Ultimul avanpost. Din primul volum a fost scos un întreg capitol ce se petrecea în amintirea Dianei, la Centrul de Formare. Tocmai de aceea în primul volum nu există capitolul 12 (probabil nici nu ai băgat de seamă).

Acum că ți-ai verificat exemplarul și mă crezi pe cuvânt, calmează-te și realizează că de fapt nu ai pierdut nimic. Faza respectivă a fost salvată și introdusă în volumul 3 din serie. O ai chiar la începutul capitolului 9, e partea în care Ramona încearcă să scape de Diane ca să nu existe martori. 

Câte din aceste exemple le știai, sau ce ai găsit tu în plus? 

BONUS: NU DOAR CORBII SAU PROIECTUL, CI ȘI ULTIMUL AVANPOST.

Poate mulți știți cum autoarea a folosit o glumă făcută de bunica ei ca să scrie Neamul Corbilor, dar câți știați că aceeași bunică a mai inspirat chestii și în celelalte cărți? Bunica Laviniei s-a născut în Mlăjet (jud. Buzău), iar Diane povestește că a crescut într-un orfelinat din Buzău. Coincidență? Unde mai pui că și în Proiectul Zero acțiunea se petrece într-un laborator secret aflat pe Întorsura Buzăului.