„Regina fără regat” (Făpturile Văzduhului, #3) de Holly Black

DESCRIEREA: Puterea este mult mai ușor de dobândit decât de păstrat – iată o lecție pe care Jude a învățat-o când a renunțat la controlul asupra regelui malefic, Cardan, în schimbul unei puteri nemăsurate.

Acum, când este Regina muritoare și exilată a Tărâmului Zânelor, Jude e lipsită de putere și devastată de trădarea lui Cardan. Așteaptă răbdătoare momentul în care să-i ceară înapoi tot ce a luat de la ea. Iar oportunitatea se ivește în persoana înșelătoarei sale surori, a cărei viață de muritoare este în primejdie. Ca să o salveze, Jude trebuie să se aventureze în periculoasa Curte a Zânelor și să dea piept cu sentimentele pe care le are de ceva vreme pentru Cardan.

Dar Regatul Elfhame nu mai este așa cum l-a lăsat. Un război e pe cale să izbucnească și Jude este prinsă în intrigile sângeroase ale acestui conflict. Iar când un blestem vechi și puternic se dezlănțuie, răspândind panica în tot regatul, Jude este nevoită să aleagă între ambiție și umanitate…

RECENZIA: Nu a trecut decât o lună de la intrarea în anul 2020, nu am citit foarte multe cărți de atunci și până acum, și nici nu am scris pe blog despre toate — astfel că nu prea am ce comparații să fac. Și cu toate acestea, despre Regina fără regat urmează să îmi fie cel mai greu să scriu, și nu pentru că în ea este vorba despre finalul unei serii — cu toate că și acesta ar putea fi un motiv destul de solid —, ci pentru că îmi găsesc foarte greu cuvintele pentru a descrie emoțiile pe care mi le-a stârnit acest volum. Și nu, nu a fost deloc unul dintre acele volume perfecte, în care acțiunea și tot prin ce au trecut personajele să îmi fi fost pe plac; Regina fără regat a conținut destule inconveniente, îndeajuns de multe momente în care să fi strâmbat din buze sau să mă fi întristat.

Cine a citit primele două cărți din serie — Prințul nemilos și Regele malefic — și s-a îndrăgostit iremediabil și la prima vedere de personaje — Cardan, Cardan, Cardan! —, dar și de întreaga lume magică, hipnotizantă și feerică pe care ne-a oferit-o Holly Black, cu siguranță că a așteptat mai mult decât nerăbdător și entuziasmat Regina fără regat. La fel s-a întâmplat și în cazul meu, iar în momentul în care volumul tradus a ajuns pe piață, când au început să apară diferite și diferite păreri atât despre întâmplările din volum, cât și despre deznodământul întregii serii, când în mai toate dintre ele existau cuvintele ușor dezamăgit/ă, am început puțin să mă sperii. Nu am considerat deloc celelalte volume drept fiind perfecte — cel puțin Regele malefic, cu toate că a primit cinci stele de la mine, a avut o sumedenie de aspecte care nu prea m-au încântat —, dar nu știam ce lucruri se ascund în acel ușor dezamăgit/ă.

Finalul din Regele malefic mi-a lăsat în suflet destul de multe emoții negative și în minte foarte multe teorii despre drumul pe care ar putea să apuce Holly Black cu povestea. Din păcate, ceea ce am primit a fost considerabil mai puțin față de ce mă așteptam, și în ciuda faptului că nu am considerat-o niciodată pe scriitoare drept fiind una uau, aveam mai multe speranțe de la ceea ce ar fi putut să ne ofere. În primul rând — și aici nu doresc să se creadă cum că sunt ironică sau răutăcioasă —, cam tot volumul mi-a dat impresia că a fost scris în acele momente în care Holly Black se simțea plictisită. Cartea mi se pare foarte grăbită — mai ales în cea de-a doua jumătate în care tot și toate au fost aruncate la grămadă —, acțiunea previzibilă, multe replici ale personajelor fiind destul de seci — dialogurile dintre Cardan și Jude, pe care le-am așteptat cel mai mult, m-au dus cu gândul cum că nu ar fi fost scrise pentru ele —, iar deznodământul, cu toate că mi-a plăcut, voiam cu totul altceva.

Aș dori să detaliez puțin subiectul Cardan & Jude, deoarece sunt ferm convinsă că cei doi au fost așteptați cel mai mult de către cititori. Dacă în Prințul nemilos am descoperit un Cardan arogant, cu o atitudine de superioritate, care te atrăgea precum un magnet și despre care îți doreai să citești cât mai multe, și o Jude înflăcărată, puternică și foarte competitivă; în Regele malefic toate aceste descrieri fiind puțin estompate, la ele fiind adăugate altele — prefer să nu le menționez pentru a nu da vreun spoiler —, în Regina fără regat abia dacă i-am mai recunoscut pe cei doi. Poate că în privința lui Jude au mai fost momente în care să îmi fi adus aminte de tânăra neînfricată și luptătoare din primele două volume, dar despre Cardan nu am știut ce să mai cred. Încercam să citesc printre rânduri, poate, poate aș fi găsit niște semnificații ascunse. Cu toate că apreciez — într-o oarecare măsură — schimbările prin care a trecut acesta, cât și Jude, am început să îl admir și să mă simt atrasă de el, drept un personaj, fix pentru felul cum s-a prezentat la început. Și cu toate acestea — pentru a mă îndrepta și spre o latură mai blândă —, mi-a plăcut foarte mult istoricul pe care l-a construit Holly Black pentru el. Dacă nu cel mai mult dintre tot ce am citit în acest volum, de fapt.

Cum nu vreau să fiu o cârcotașă — până la urmă scriu recenzia unei cărți dintr-o serie la care țin foarte mult —, aleg să închei discuția despre lucrurile care m-au dezamăgit, continuând într-o notă mai pozitivă și frumoasă. Tărâmul zânelor, Elfhame, lordul Roiben — prima mea dragoste în această lume, pentru cunoscătorii de Basme moderne cu zâne —, dar și toată acea atmosferă și nebunie pe care ne-o creează această serie, un farmec de care sunt atât de obsedată și pe care mi-aș dori să îl întâlnesc în mai multe serii de genul; să nu uităm de unele dintre cele mai frumoase coperte văzute vreodată! Pentru că Făpturile Văzduhului, dacă nu mi-ar fi stârnit atâtea emoții de-a lungul seriei, dacă nu m-ar fi transformat într-o obsedată de personajele din interiorul ei, dacă nu mi-ar fi stârnit o dorință nebună de a crea fel și fel de teorii, și care nu m-ar fi afectat atât de mult pentru acele momente mai puțin plăcute, nu ar fi însemnat atât de mult pentru mine.

Da, țin minte ce am scris mai sus despre Cardan și Jude, dar amândoi și-au păstrat, la un anumit nivel caracteristicile din primele două volume, și cu toate că au fost estompate din anumite puncte de vedere, micile tachinări care mi-au adus zâmbetul pe buze încă au existat, înțepăturile, privirile pe care uneori nu știam cum să le descifrez — ce însemnătate să le ofer. Pe de cealaltă parte — tot într-o notă pozitivă —, evoluția atât a lui Jude, cât și a lui Cardan au fost vizibile; mai cu precădere a Înaltului Rege. Și m-a bucurat foarte mult — mă simt ca și cum aș contrazice ceea ce am scris mai la început despre cei doi —, deoarece am putut să îl privesc și dintr-o altă perspectivă, dintr-una care ar fi putut să fie existentă sau vizibilă, mai din timp, dacă circumstanțele ar fi fost total diferite atât pentru Cardan, cât și pentru cei din jurul lui.

În privința celorlalte personaje — Făpturile Văzduhului nu a însemnat doar Jude și Cardan —, făcând o concluzie a celui care mi-a plăcut cel mai mult în această serie, l-aș alege pe Lordul Madoc, datorită atât a ceea ce a înfăptuit în Regina fără regat, cât și a întregii lui contribuții în această lume. Fără el nu s-ar fi întâmplat multe, fără el cursul vieții a trei fete ar fi fost total diferit, dar și alte aspecte pe care veți putea să le descoperiți în ultimul volum. Pe lângă Madoc, m-a încântat foarte mult construcția pe care le-a făcut-o Holly Black atât Grimei Mog — nu am știut tot volumul în ce direcție să o îndrept pe aceasta —, cât și lui Grimsen și Nicasia. Aș fi putut să îl introduc atât pe Lordul Roiben și Kaye dar, din păcate, au fost doar niște personaje episodice în serie. Dar dacă vreți să aflați mai multe despre cei doi, vă invit să citiți Basme moderne cu zâne — Modern Faerie Tales.

Regina fără regat a avut și părțile ei în care a strălucit precum cel mai luminos și sclipitor praf de zâne, în care inima a început să îmi bată mai tare, și care mi-a trezit din nou nebunia și disperarea pentru interiorul ei, încât nu am putut să fiu capabilă să fiu atentă la fragmentele pe care să le introduc în recenzie. Da, poate a fost plictisitor pe alocuri, m-a enervat în alte părți, dar tot l-am terminat de citit în aproape o zi, și tot la finalul volumului — oricât de supărată am fost, tot am vărsat o lacrimă — mi-am adus aminte că aveam lângă mine stickere și un creion pentru a însemna citatele preferate. Iar asta mi-a transmis multe — sunt total și fără scăpare obsedată și iubitoare a acestei serii și îmi va fi groaznic de dor să trăiesc acel sentiment de așteptare pentru următorul volum! Care nu o să mai vină. Și ca o concluzie a întregii povești: Prințul nemilos va rămâne mereu volumul preferat — niciodată nu mi s-a întâmplat ca prima carte să fie favorită —, Regele malefic și Regina fără regat privindu-le drept niște schițe a ce ar fi putut să ajungă, dacă s-ar fi insistat mai mult, în anumite situații.

 

 

Publicat de

Andreea Pandelea

Mă numesc Andreea Pandelea și am douăzeci și trei de ani. Mi-am creat blogul din dorința de a-mi dezvolta o pasiune ce a înflorit la sfârșitul ciclului gimnazial, acest hobby ajungând, după patru ani de zile, să devină mai mult de atât. O extensie a mea, o parte fără de care nu mai pot să trăiesc, o obsesie, o plăcere recomandată.