„ЯEvoluții” (Ultimul avanpost, #4) de Lavinia Călina

DESCRIEREA: Lupta dintre noii conducători ai Regatului României și rebelii credincioși vechii cauze a libertății devine aprigă, forțând-o pe Diane să ia partea unui aliat față de care jurase să se răzbune: Alex, fostul ei soț, care încă mai are un cuvânt greu de spus, armate loiale și… secrete nedezvăluite, desigur. Încercând să îi protejeze pe cei dragi, Diane află că jocurile pentru putere nu au limite, iar ea pare să fie doar un pion într-un angrenaj urnit cu mult timp înainte. Va avea oare forța să reziste trădărilor, conflictelor din rândurile rebelilor, dar și ei însăși?

Finalul seriei Ultimul avanpost este tot ceea ce ai așteptat și cu mult mai mult! 

RECENZIA: După cinci ani de la lansarea primului volum al seriei cu același nume, Ultimul avanpost, Lavinia Călina ne arată și finalul acestei distopii în totalitate românească, prin volumul intitulat ЯEvoluții. În toate aceste patru cărți ale seriei s-au întâmplat foarte multe lucruri, care au făcut fiecare volum diferit de celelalte trei, având elemente distinctive, astfel că mi-a fost destul de ușor – acum, după ce am lecturat și ЯEvoluții – să mă gândesc ce a avut special fiecare în parte. Și dacă ar fi să aleg un volum preferat, mi-ar fi aproape imposibil să fac acest lucru. Deoarece fiecare a avut plusurile și minusurile lui, în toate au fost părți care să mă fi impresionat mai mult sau mai puțin, în care personajele să fi luat deciziii pe placul sau nu al meu. În schimb, pot spune faptul că, având în vedere că Ultimul avanpost a fost volumul de debut al Laviniei Călina, evoluția acesteia – făcând o comparație între prima și ultima carte din serie – este una foarte vizibilă. Descrierile sunt mult mai detaliate, unele aspecte au un grad de complexitate mai mare, iar dialogurile personajelor par a fi și mai credibile decât înainte.

Sunt la a doua citire a acestui volum, prima dată a fost când am primit ЯEvoluții cadou de ziua mea, și cum eram atât de entuziasmată să aflu cum avea să se termine, m-am apucat să îl citesc imediat. Problema a fost faptul că mă aflam într-o perioadă încărcată, așa că am tot amânat scrierea recenziei până în clipa în care mi-am dat seama că uitasem din detalii atât de mult, încât nu aveam ce să scriu în acea recenzie. Astfel că am mai lăsat să treacă o altă perioadă, ca zilele trecute să mă apuc să îl recitesc. Diferența dintre prima și a doua oară a fost faptul că mi-am dat seama că am înțeles mai bine volumul, că am putut să mă conectez cu situația personajelor la un nivel mai înalt, dar am și eliminat anumite neplăceri pe care le-am observat întâia oară. Astfel că mi-am dat seama – din nou – de faptul că mi-a plăcut mult mai mult ЯEvoluții la a doua citire.

„(…) Poate că din când în când e bine să ne mai uităm și spre trecut dacă vrem să vedem cât am evoluat, câte am învățat și cum ne-am modelat pentru persoanele pe care le iubim.”

Recenzia volumului cu numărul trei – Renașterea – am scris-o acum aproape doi ani, concluzia fiind că nu mai am în minte foarte multe detalii din acea carte, dar ceea ce știu cu exactitate este finalul pe care l-a avut aceasta. S-a terminat într-un moment critic, cu personaje aliate care, în mod normal, ar fi fost la capete diferite ale situației, într-o scenă în care totul s-ar fi putut încheia oricum și oricând. Acesta a fost și motivul pentru care m-am apucat, și am vrut atât de mult, să citesc, prima dată, ЯEvoluții, cu toate că știam în ce perioadă încărcată mă aflam: aveam emoții mari pentru unele personaje și voiam foarte mult să le aflu soarta. Pentru cei care ați citit al treilea volum și încă nu ați apucat să îl parcurgeți și pe acesta, să știți că vă așteaptă un început încărcat cu trăiri.

Mi-am promis că nu voi face o comparație între ЯEvoluții și celelalte trei volume – deoarece nu îmi aduc aminte destule detalii, dar și pentru că mi se pare puțin aiurea –, dar ce pot spune este că mi s-a părut un volum mai static față de restul din serie. Și nu îl pot considera, neapărat, ca fiind un minus, datorită faptului că s-au desfășurat anumite evenimente destul de importante pentru deznodământul întregii povești. Poate că mi-aș fi dorit mai multă acțiune în unele cazuri – setea aceasta fiind cauzată de faptul că Lavinia Călina ne-a obișnuit, mai tot timpul, cu o acțiune explozibilă și imprevizibilă –, dar, așa cum am precizat, a compensat cu anumite informații pe care le-am aflat în tot acel timp mai liniștit al volumului.

Și da, poate că unele dezvăluiri și întâmplări mi s-au părut destul de previzibile și puțin forțate în unele cazuri, poate că mi-aș fi dorit ca drumul anumitor întâmplări să fi avut un alt curs și să mă surprindă mai mult. Dar modul cum scriitoarea a reușit să vrăjească cititorul, în așa fel încât să conteze mai puțin aceste aspecte, să poți trece peste ele cu mai multă ușurință, nu a lipsit nici din acest volum. Lavinia Călina are un talent atât de a nara, cât și de a ține cititorul mai mereu în priză, cum destul de puțini scriitori români – contemporani – au reușit și pot să o facă și acum. Reușește să se plieze atât pe limbajul cititorului tânăr, cât și pe ceea ce îl atrage pe acesta cel mai mult, astfel că a făcut parcurgerea întregii cărți într-un mod foarte alert.

„(…) Cel mai groaznic lucru e că în lumea în care trăim noi să ții la unele persoane, să le iubești reprezenta un avantaj pentru adversar. Se puteau folosi oricând de asta ca să te îngenuncheze. (…)”

Pe Diane știu că am plăcut-o destul de mult în primele două volume, mă aflam mereu de partea ei, cât și al felului cum acționa și cum se ținea pe poziții, dar țin minte că de la al treilea volum a început să îmi devină destul de antipatică, ca în ЯEvoluții să ajung, încetul cu încetul, să nu o mai suport deloc. Pentru faptul că devenea tot mai enervantă, mai certăreață și mai arogantă cu mulți din jurul ei – și, în mod special, cu un anume personaj, un comportament pe care nu prea l-am găsit justificat –, dar și pentru faptul că am simțit-o egoistă. Cu toate că voia să arate – și credea că este așa – cum că făcea totul pentru persoanele dragi, impresia pe care mi-a lăsat-o a fost de binele propriei persoane. Poate Lavinia Călina nu a construit-o astfel în acest volum, poate acțiunile ei din ЯEvoluții mi-au lăsat doar mie această părere, dar cert este că, din toate cărțile seriei Ultimul avanpost, în aceasta am plăcut-o cel mai puțin.

Pe de cealaltă parte – referindu-mă tot la Diane –, ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că autoarea nu s-a mai concentrat atât de mult pe persoana Diane. Într-adevăr, a avut misiuni importante în acest volum, tot ceea ce făcea însemna ceva semnificativ, dar nu am mai privit-o ca fiind personajul principal. Spre deosebire de celelalte volume, în acesta am simțit-o mai mult în umbră, lăsând în centrul atenției alte personaje să își facă jocul. Și dacă, până acum, nu m-a deranjat deloc faptul că cele trei volume au fost povestite din perspectiva acesteia, în ЯEvoluții am simțit cel mai mult lipsa scrierii la persoana a treia; pe care o și prefer, de fapt. De ce? Pentru că, având în vedere că, așa cum am precizat, nu am mai găsit-o pe Diane în rolul principal, voiam să aflu mai multe despre gândurile celorlalte personaje. Dar sunt conștientă că ar fi fost foarte ciudat și aiurea ca acest volum să fi fost scris la persoana a treia, când celelalte sunt la prima persoană. Așa că am încercat să îmi imaginez cam ce gânduri ar fi avut personajele respective, în momentele în care mi-aș fi dorit persoana a treia, din experiențele trecute cu acestea, și din ce personalitate le-a creat Lavinia Călina.

„Știu că unii consideră că moartea e cea mai mare pedeapsă pentru un personaj negativ dintr-o poveste, dar nu e așa. Nu! Adevărata lor pedeapsă e când lumea lor se schimbă, când își pierd puterea, când se uită în oglindă și nu se mai recunosc, când ajung în locul celor pe care au vrut la un moment dat să-l distrugă.

În privința celorlalte personaje, Alex este și va rămâne favoritul meu all-the-time, deoarece mi s-a părut a fi cel mai interesant dintre toate celelalte, care mi-a stârnit cel mai des curiozitatea și care a reușit să și-o mențină până la final. Despre evoluția lui în ЯEvoluții – am avut o formulare cam ciudată, dar asta este – prefer să nu discut, pentru a nu dezvăluii foarte multe, dar cert este că nu a rămas un personaj static. Dacă în toată experiența pe care am avut-o cu seria Ultimul avanpost am tot căutat să îl asemăn cu un actor, abia în ЯEvoluții am putut să îmi dau seama cine s-ar potrivi cu el – atât la comportament, cât și la trăsăturile fizice –, iar acesta ar fi Chris Wood. Nu acel Chris Wood din Supergirl sau Containment, ci versiunea lui din The Vampire Diaries, când îl interpreta pe Kai Parker. Personalitatea lui de atunci – foarte arogant și plin de acea siguranță ușor bolnavă – consider că s-ar potrivi perfect cu Alex. Doar personalitatea de atunci și Chris Wood de acum. Cât despre restul personajelor pentru care să fi simțit ceva pozitiv, ar fi Teodora, Otescu și Patrik.

nhbghgyhtg.PNG

ЯEvoluții a fost cartea care nu mi-aș fi dorit să existe – nu din cauza felului cum s-a terminat –, deoarece, odată cu aceasta, a venit și finalul seriei. A fost un volum în care, așa cum am mai menționat în recenzie, acțiunea a fost plasată mai mult pe al doilea loc, dar care a fost încărcat de răsturnări de situație, de trădări de la persoane de la care nu te-ai fi așteptat, de evenimente memorabile și în care tensiunea a plutit deasupra fiecărei pagini. Per total – pentru că s-a ajuns la final și cu această serie și parcă nu îmi vine să cred că nu va mai trebui să mai aștept și alte volume – a fost o aventură și o excursie foarte plăcută și care a meritat din plin așteptarea din fiecare an.

Chiar sper ca Lavinia Călina să se gândească să facă o altă serie în acest univers, i-au mai rămas resurse destule, după părerea mea, deoarece cred că mai are de ce să se lege și mai are câteva lucruri de spus. Au rămas niște aspecte care ar putea să formeze, frumos, o altă poveste foarte interesantă și pe care aș citi-o cu multă plăcere. Având în vedere contextul în care s-a încheiat ЯEvoluții. Ultimul avanpost este, în continuare, seria preferată de la Lavinia Călina, seria prin care am descoperit-o în literatura din România, dar și care m-a făcut să mă gândesc la faptul că o să fie o autoare cu un parcurs frumos în lumea literară.