Mini – Serial | The White Princess (2017)

SEZOANE: 1 | EPISOADE: 8

DESCRIEREA: Bazat pe romanul cu același nume scris de Philippa Gregory, serialul „The White Princess” este o poveste despre putere, familie, dragoste și trădare, prezentând unul dintre cele mai tulburătoare episoade din istoria britanică prezentată din perspectiva femeilor.

Mariajul furtunos dintre Elizabeth de York (Jodie Comer) și regele Henry al VII-lea (Jacob Collins-Levy) marchează în mod oficial sfârșitul războiului celor Două Roze, dar adevărata bătălie pentru tron e departe de a se fi terminat.

Anglia este unită de căsătoria regelui Henry al VII-lea cu Elizabeth de York, însă certurile lor personale și politice sunt adânci, iar războiul dintre ei amenință să distrugă regatul din nou.

RECENZIA: De când am descoperit cărțile Philippei Gregory – cred că acum vreo patru ani –, apoi am aflat că una dintre ele a avut și privilegiul să fie o sursă de inspirație pentru ecranizarea poveștii Elizabethei Woodville, mi-am dorit foarte mult ca și celelalte cărți din această serie să primească o astfel de atenție. Mai ales că am ajuns să fiu o mare fană a scriitoarei, mai cu precădere a cărților care țin de perioada Războiului celor Două Roze și a domniei lui Henric al VIII-lea. Și cu toate acestea, mi-am cam pierdut speranța în acea perioadă și la alte ecranizări după cărțile ei, deoarece știam că mini-seria Regina albă a apărut prin anul 2013, astfel că am fost convinsă că au cam uitat realizatorii  și de celelalte cărți. Dar spre marea mea bucurie, nu a fost așa, după trei ani de zile de la Regina albăPrințesa albă – momentan volumul preferat al acestei serii – a primit toată atenția de care avea nevoie, împreună cu o distribuție care mi-a amplificat fericirea din acele momente.

Serialul este la a doua vizionare, inițial nefiind foarte convinsă dacă să îi scriu o recenzie, în ciuda faptului că Regina albă a avut parte de una pe blog. Unul dintre motivele pentru care nu mi-am dorit a fost faptul că am văzut serialul în timp real, fiind nevoită să aștept câte o săptămână pentru a viziona episodul următor, astfel că, fie am mai pierdut din detaliile de pe parcurs, fie am fost atât de entuziasmată să fiu atentă la acțiune, încât mi-am dat seama că vreau să îi scriu o recenzie după ceva timp de la terminarea serialului. Apoi nu am mai putut să îl urmăresc din nou, deoarece am intrat într-o perioadă mai dificilă. Dar am tot rămas cu dorința asta în minte pentru doi ani de zile; mi-am propus să îmi spun părerea pentru fiecare serial/film realizat după cărțile scrise de Philippa Gregory. (După ce o să apară și sezonul doi din Prințesa spaniolă – pentru că acesta a fost realizat după volumul Blestemul regelui și Prințesa statornică, astfel că ar fi fost prea multă informație doar pentru opt episoade –, o să existe un articol pe blog și despre el.)

1.

2..jpg

Un aspect cu care nu n-am împăcat deloc a fost faptul că nu s-au păstrat aceeași actori, precum au fost cei din The White Queen; în afară de actrița Caroline Goodall, care a interpretat-o pe Cecily Neville – mama regelui Eduard al IV-lea și soția lui Richard Plantagenet – în ambele mini-serii. Mi-ar fi plăcut să fi rămas aceeași actori în rolurile unde nu erau necesare schimbări majore ale transformărilor, cum ar fi fost Rebecca Ferguson, care a jucat rolul reginei Elizabeth Woodville, interpretând-o pe aceasta într-un mod care a fost cel mai mult pe placul meu. Plus că, având în vedere cât de mult a evoluat industria cinematografică, nu consider că ar fi fost foarte greu să îi realizeze machiajul de îmbătrânire. A fost un real inconvenient, deoarece mi-a luat destul de mult timp să mă obișnuiesc cu aceste schimbări majore de înfățișare, fiind obișnuită cu alte chipuri din serialul anterior. Și cu toate acestea, nu sunt într-atât de stupidă încât să nu înțeleg de ce au ales alți actori – au trecut patru ani de la The White Queen, până să apară The White Princess, acesta probabil fiind unul dintre factorii pentru care au fost aleși alți actori în rolurile respective, dar și faptul că actorii din prima ecranizare nu au mai dorit să facă parte și din aceasta.

3.

4.

Voi încerca pe cât de mult posibil să nu fac vreo comparație între cele două mini-seriale, cu toate că o să îmi fie destul de dificil, având în vedere că fac parte din aceeași lume, dar și sunt realizate după două cărți scrise de aceeași autoare. Cu toate că, așa cum am menționat mai sus, volumul Prințesa albă a fost pe placul meu mai mult față de Regina albă. Dar nu voi sta acum să detaliez acest aspect, dar pentru cei interesați, puteți să citiți ambele recenzii pe blog. Pe de cealaltă parte, serialul The White Queen mi s-a părut că a respectat mai mult acțiunea din carte, față de The White Princess, și țin minte că, în momentul în care l-am terminat de vizionat întâia oară, am fost destul de supărată din cauza acestui fapt, deoarece consider că au fost omise scene pe care le-am găsit a fi foarte importante în desfășurarea întregii acțiuni. Astfel că a lipsit toată acea tensiune pe care am simțit-o mai tot timpul în carte, și au reușit să mă plictisească în unele momente anumite scene, gândindu-mă mereu când avea să înceapă suspansul și atmosfera aceea plină de mister și secrete, pe care mi-o doream atât de mult.

Faptul că mariajele prinților și prințeselor Europei au fost aranjate încă de când aceștia se aflau în fașă, este deja de la sine înțeles, dovada faptului că nu aveau voie să se îndrăgostească și să își facă planuri pentru viitor pe cont propriu, nu li se permitea să refuze căsătoria respectivă, deoarece totul era realizat pentru binele țării, pentru a crea o alianță cât mai puternică. Nu așa a fost și în cazul regelui Henric al VII-lea și al prințesei Elizabeth de York, cel puțin nu în privința promisiunii de căsătorie încă de când aceștia erau mici, ci în momentul în care cei doi erau deja adulți. Acest lucru a fost realizat atât pentru a-i mulțumii pe cei care încă se mai aflau de parte Casei York – deoarece regele Henric al VII-lea era un Lancaster –, astfel atrăgându-i de partea noului rege, cât și pentru a întării și mai mult siguranța că aceștia nu aveau să își dorească să-l detroneze. Deoarece nu îl considerau a fi un rege de drept, plus că tot acest aranjament a fost făcut de către cele două mame a regelui și prințesei, lady Margaret Beaufort și regina Elizabeth Woodville.

O așa-zisă alianță a celor două femei din două case care s-au luptat încontinuu și care au pretins că tronul Angliei era dreptul lor, a fost posibilă doar pentru că, în războiul dintre regele Richard al III-lea (Casa York) și Henric al VII-lea (Casa Lancaster) pentru tron, regina Elizabeth Woodville îl ura pe cel dintâi menționat, deoarece își atribuise coroana care îi era de drept fiului ei, prințul Eduard. O coroană pe care nu avea de gând să i-o înapoieze. Prin urmare, regina trebuia să apeleze la un plan pentru a-l detrona, știind că, dacă avea să câștige regele Henric al VII-lea, fiul ei nu mai putea să fie rege. Dar cel puțin scăpa de Richard al III-lea. Astfel că ajutorul acesteia a fost acordat Casei Lancaster, cu acea condiție ca fiica ei, prințesa Elizabeth de York, să se căsătorească cu Henric al VII-lea. Un lucru care s-a și întâmplat, de aici pornind alte  și alte probleme, care au determinat-o pe Elizabeth Woodville să nu mai fie de partea fiicei ei, vrând să îl dea jos de pe tron pe Henric al VII-lea, pentru unul dintre fiii ei. Dar așa cum a menționat cineva într-unul dintre episoade: acesta este comportamentul unei regine.

„Este adevărat că l-ai iubit mai mult pe fratele meu decât pe mine?” – vorbele reginei Elizabeth de York pentru mama ei. (…) „Ar fi trebuit să îmi petrec ultimele zile lângă fata mea cea mare.”, replica lui Elizabeth Woodville, după alte câteva replici.

5.

MV5BY2JmZTk2ZDMtYWI4Mi00Y2RhLWEyNjctNGExNjg4NDlkMWM2XkEyXkFqcGdeQXVyNjg2NTgwMDc@._V1_SY1000_CR0,0,1500,1000_AL_

Oricât de mult am plăcut-o – și încă o mai fac – pe regina Elizabeth Woodville, și cu toate că îi înțeleg durerea și furia, marea majoritate a deciziilor pe care le-a luat de-a lungul acestor opt episoade, nu au făcut-o decât să îi înrăutățească și mai mult situația, determinându-mă să simt pentru ea o ușoară dezamăgire. Mă așteptam – și am tot sperat de-a lungul episoadelor – să realizeze consecințele nefavorabile ale deciziilor ei. În loc să facă ceea ce a făcut, ar fi trebuit să își arate mai mult susținerea față de fiica ei, regina Elizabeth de York, să fie mândră și să-și îndrepte atenția asupra faptului că avea, totuși, unul dintre copii pe tronul Angliei. Cu un astfel de privilegiu – pentru cât de mult se urau, totuși, cele două Case –, ar fi putut să mânuiască, prin prisma fiicei ei, curtea regelui Henric al VII-lea, nu să își îndrepte toată atenția spre încoronarea așa-zisului copil pierdut, prințul Richard. Când nici nu avea convingerea că era, într-adevăr, el și nu un impostor. Poate gândirea și logica mea nu au fost tocmai în regulă în cele menționate mai sus, dar așa am considerat că ar fi fost mai bine. Felul cum a acționat nu i-a făcut tocmai bine, reușind să se îndepărteze, destul de mult, de o fiică care s-a luptat pentru a-i demonstra regelui nevinovăția mamei sale – când mama ei nu făcea decât să îi încurce și mai mult încercările și așa dificile –, în loc să fie lângă Elizabeth, care avea atât de mare nevoie de ea în momentele cele mai dificile ale vieții ei.

Așa cum Lady Margaret Beaufort i-a tot umplut capul fiului ei – regele Henric al VII-lea – cu tot felul de idei și preconcepții greșite și care l-au dus la mari pierderi, așa a reușit să facă și regina Elizabeth Woodviile cu fiica ei; un rege și o regină, consiliați și sfătuiți de persoanele care le-au dat viață, pentru a se urî și sfâșia între ei. Iar în unele aspecte, regina Elizabeth Woodville a fost destul de exagerată. Iar ceea ce regina Elizabeth de York i-a spus regelui Henric al VII-lea, mi-a plăcut foarte, foarte mult, și am considerat a fi o replică atât de caracteristică acestui serial: „Ce ne-au făcut? Suntem creaturile lor.” Și cu toate astea, în ciuda atâtor opreliști și obstacole, au reușit să construiască ceva din uniunea lor, ceva ce a ajutat într-un fel. Iar ceea ce lady Margaret Beaufort a tot încercat să construiască între ea și regina Elizabeth de York, s-a observat atât de bine falsitatea, viclenia și dorința de a o ține sub control, așa cum tot încerca să facă cu regele Henric al VII-lea. Nu poți să omori un om – cu propriile mâini – și să consideri că încă ai credință, sperând ca Dumnezeu să te ierte; nu poți să omori un om și apoi să fugi să te rogi, căindu-te și plângând răul pe care l-ai făcut, de parcă Dumnezeu urma să te ierte imediat.

„Mă nedumirești. Știu că îl iubești pe Henric și pe Dumnezeu, și totuși clocotești în ură.” – spusele reginei Elizabeth de York pentru Lady Margaret Beaufort.

7..jpg

8.

Și cu tot sunt la această figură istorică – pe care am găsit-o a fi foarte importantă în acest serial – pe care nu am plăcut-o în niciunul dintre cele trei seriale în care a apărut (așa cum am menționat mai la început, am vizionat și primul sezon din Prințesa spaniolă), m-am gândit să continui tot în această manieră, deoarece mai am de adus în discuție încă un aspect. Mai bine spus, să lungesc spusele din paragraful anterior. La început, cât încă nu își arătase foarte mult răutatea și viclenia, îmi plăcuse de personaj – în Regina albă, mă refer –, dar cu cât treceau anii în serial, mi-am dat seama că, de fapt, credința și iubirea pentru Dumnezeu pe care o avea și tot și-o arăta atât de îndârjită, era un fals. Doar o fațadă a ei, pe care îi plăcea să o tot arate lumii. Ori nu avea habar, de fapt, ce înseamnă tot ceea ce considera ea că făcea. Faptul că, orice rău pe care îl ducea la îndeplinire, îl punea pe seama dorinței lui Dumnezeu, mi se părea absolut oribil, scos din mintea unei femei care, în ciuda faptului că a suferit mult de-a lungul tinereții, nu a învățat nimic bun din asta. Pentru că, nu ai cum să te consideri atât de pioasă, milostivă și credincioasă, făcând atâtea rele și nenorociri, dând comenzi să fie omorâți atâția oameni, în moduri barbare și care contrazic atât de mult credința, dragostea și binele. A fost un personaj pe care l-am detestat atât de mult – și pe care actrița Michelle Fairley l-a interpretat atât de bine, absolut remarcabil –, încât a fost singura dată când m-am bucurat pentru un rău pe care l-a primit cineva în Prințesa albă. Un rău pe care și l-a făcut cu mâna ei, o consecință a faptelor oribile pe care le-a realizat de când fiul ei a urcat pe tron.

„A fost voia Domnului!”, spune Lady Margaret Beaufort despre moartea celor doi prinți York, după ce Jasper Tudor află că ea i-a omorât. „Fapta asta nu are nimic sfânt în ea.”, replică Jasper Tudor, furios.

9.

10.

Conform istoriei, cei doi prinți York, Edward și Richard – frații reginei Elizabeth de York – ar fi fost omorâți în Turnul Londrei, autorul fiind necunoscut, sau, dacă totuși există anumite piste, nu este nimic sigur. Având în vedere că serialul a fost realizat după cartea Philippei Gregory, Prințesa albă, știu că anumite momente atât din carte, cât și din serial, sunt pur fantastice, nicidecum făcând parte din istoria reală. Iar unul dintre aspectele care nu corespund istoriei din acea perioadă, vorbește despre faptul că unul dintre cei doi prinți – și anume Richard – în acele momente de dinainte de presupusa lor moarte, ar fi fost scos și înlocuit, pe furiș, cu un alt copil, pentru a se garanta faptul că ambii prinți au murit; oricum, nimeni nu-i știa la față, în afară de cei apropiați lor, deci nu ar fi fost nimic bănuitor. Și cu toate acestea, oare chiar să fie doar o invenție? Pe de cealaltă parte, faza în care un așa-zis prinț Richard ar fi încercat să își ia tronul de la regele Henric al VII-lea nu prea există în analele istorice – cel puțin, nu acolo un am căutat eu. De fapt, am găsi câte ceva, doar că foarte, foarte puține informații, pur speculații mai mult. Oricum, toate aceste lucruri care țin de moartea celor doi prinți sunt foarte în ceață, mulți speculând că unchiul lor, Richard al III-lea, fratele regelui Eduard al IV-lea, i-ar fi omorât în Turnul Londrei, cu toate că aceștia apar în serial după moartea acestuia.

Revenind, în serial există această parte în care acest așa-zis prinț Richard încearcă să își revendice tronul de drept, de fapt acesta fiind și aspectul principal al serialului, în mijlocul acestui lucru învârtindu-se mare parte din acțiune. În serial, prințul Richard – din anumite conversații pe care le-a avut cu sora lui, regina Elizabeth de York și cu Margaret Pole, verișoara lui –, pentru a demonstra faptul că este cel care pretinde a fi, vorbește despre anumite întâmplări care s-ar fi petrecut în copilăria lui, lucruri pe care doar cei apropiați le-ar fi știut. Că i le-ar fi spus cineva înainte – doar pentru a-i păcăli pe ceilalți – nu știu ce să zic, deoarece nu am văzut indicii care să arate acest aspect. Și aici voiam să ajung de fapt: încerc să îmi dau seama cât este de fapt realitate, dar și cât este ficțiune din toată această poveste? Oare chiar ar fi existat toată această încercare de revendicare, oare chiar prințul Richard să fi supraviețuit, strângându-și vreo armată pentru a lupta împotriva regelui de la acea vreme? Încerc să îmi dau seama, așa, din presupunerile mele, deoarece toată această teorie în jurul căreia s-a învârtit mare parte din serial, mi se pare foarte interesantă, pe de o parte, dar și poarte puțin plauzibilă, pe de cealaltă parte.

11.

12.

Cât despre toate aceste uneltiri, trădări și secrete care au fost arătate în serial, pentru încercarea acestuia de a urca pe tronul Angliei, dar și tot ajutorul pe care l-a primit atât din partea mamei lui, a bunicii – Cecily Neville – și a mătușii din Burgundia, Margareta de York, sora regelui Eduard al IV-lea, toate mi s-au părut a fi încercări interesant construite care, dacă ar fi avut un rezultat favorabil acestuia, stau și mă întreb cum ar fi decurs istoria cu prințul Richard pe tron. Categoric blestemul făurit de către regina Elizabeth Woodville și de către Elizabeth de York – ca cel care i-a omorât pe cei doi prinți în Turn să nu poată să aibă un moștenitor de sex masculin, atât el, cât și generațiile următoare lui – nu ar fi avut cum să fie dus la îndeplinire. Poate că ar fi decurs totul într-un mod complet diferit, prezentul fiind altul. La fel cum stau și mă întreb ce ar fi fost dacă acea faptă din ultimul episod nu ar fi fost dusă la îndeplinire, regele Henric al VII-lea ar fi rămas în continuare pe tron, dar urmașii acestuia ar fi avut o cu totul altă soartă, prezentul fiind diferit de acum. Întrebări, speculații și dorințe care acum nu mai au cum să își afle răspunsul.

În afară de cele două personaje despre care am tot discutat mai sus, cei doi pioni care au schimbat atât de mult cursul evenimentelor – Elizabeth Woodville și Margaret Beaufort –, ar fi mai câteva care mi-au atras destul de mult atenția. Cum ar fi Margaret Pole, verișoara reginei Elizabeth de York și fiica unuia dintre frații regelui Eduard al IV-lea, George Plantagenet, duce de Clarence. Cât de mult am putut să o compătimesc pe lady Margaret Pole pentru tot ce a încercat să facă, primind în schimb ceea ce i s-a oferit. O femeie pe care aș fi putut să o asemăn cu Margaret Beaufort, dacă nu aș fi știut cum îi era de fapt sufletul – un suflet bun, fără să fie încărcat cu venin, așa cum era cazul celei din urmă. Iar toată ura pe care a început să o simtă, toată furia pe care și-a îndreptat-o spre o anumită persoană – în particular –, am putut să i-o înțeleg atât de bine și să i-o accept fără să cer explicații în plus. La fel cum și pentru fratele acesteia, Eduard Plantagenet – Teddy –, am avut o destul de mare compasiune, tristețe, dar și bucurie, de fiecare dată când apărea un cadru cu el. Aș fi vrut să fiu scris mai multe despre el, dar nu doresc să dezvălui prea multe aspecte în această privință, pentru aceia dintre voi care fie nu cunoașteți partea aceasta a istoriei Angliei, fie să nu vă știrbesc dorința de a viziona mini-seria.

13..jpg

14..jpg

Pentru mine, regina Elizabeth de York a avut cea mai grea misiune dintre toți cei care au fost prezenți în serial. Atunci când ești prins la mijlocul unor două mari Case – York și Lancaster –, când nu știi de partea cui să fii, deoarece, pe un front se găsesc copiii tăi și un bărbat pe care ai ajuns să îl iubești și încerci să îi câștigi încrederea, iar pe celălalt familia în care te-ai născut, mama, verișorii, surorile și un pretendent, care spune că îți este fratele pierdut, ce poți să faci? Cum poți să joci totul în așa fel încât să nu dai dovadă că îți trădezi regele și țara, dar și că nu te-ai dat de partea inamicului, întorcând spatele familiei care, până la urmă, a fost părtaș la punerea ta pe tron? Se știe că regina Elizabeth de York a fost una care nu a lăsat foarte multe lucruri după moartea ei – nu a contribuit substanțial în istoria Angliei –, și cu toate acestea a știut să își joace cartea atunci când a fost nevoie, și-a apărat familia, a făcut compromisuri de dragul regatului, a făcut față lui Margaret Beaufort, dar și a învățat să iubească un bărbat care a contribuit la moartea unui rege la care a ținut atât de mult. La început mă gândeam că seamănă destul de mult cu regina Jane Seymour – a treia soție a lui Hneric al VIII-lea –, dar pe parcurs mi-am dat seama că a fost mult mai „bătăioasă” și mai implicată în viața regatului decât a fost cea din urmă. Plus că nu a avut un obstacol atât de mare – și de suspicios –, precum a fost Henric al VIII-lea pentru Jane Seymour. Deoarece cu toții știm cât de crud a fost acesta cu Anne Boleyn, lucru pe care Elizabeth de York nu l-a experimentat cu soțul ei.

Comparativ cu felul cum l-a portretizat Philippa Gregory pe Henric al VII-lea – sau cum l-am perceput eu, de fapt –, mi-a plăcut mai mult de versiunea acestuia din serial. Și nu neapărat pentru scena pe care a făcut-o în ultimul episod și felul cum a reacționat în fața unui anume personaj – cu toate că a fost neașteptat și bine-primit totul –, cât faptul că nu l-am văzut atât de dependent de părerea mamei lui în privința anumitor decizii pe care le lua. Într-adevăr, așa cum tot am mai precizat în recenzie, opinia ei se simțea și se vedea foarte bine în multe dintre cuvintele pe care le spunea acesta, în felul cum se simțea curtea regală, dar am observat și o îndârjire a acestuia în fața implicării ei mult prea mare atât în viața lui personală, cât și în cea care ținea de regat în sine. La fel cum mi-a plăcut foarte mult și actorul care a fost ales pentru rolul acestuia – Jacob Collins-Levy –, în privința lui Jodi Corner nu mai pomenesc, deoarece este una dintre actrițele mele preferate, pliindu-se foarte bine pe cum a fost portretizată regina Elizabeth de York.

Curtea regelui Henric al VII-lea, după terminarea Războiului celor Două Roze, te-ai fi așteptat să fi fost mai liniștită, în care curtenii să se simtă mai relaxați, toată acea atmosferă de tensiune să nu mai fie atât de pregnantă. Până la urmă nu exista niciun pretendent la tron, știind că cei doi prinți de York erau morți, și altcineva în afară de ei nu ar mai fi fost. Fără a-l lua în calcul pe Eduard Plantagenet – acel Teddy care mi-a frânt inima –, ce a jurat credință regelui Henric al VII-lea. Și cu toate că în primele episoade nu prea a fost prezentă teama existenței unui viitor pretendent, războiul nu a încetat o secundă să existe. Nu când regele avea drept soție o prințesă de York, Casa de la care luase tronul Angliei, nu când aceasta îl ura cu atâta patimă și își dorea neîncetat ca suferința ei să ia sfârșit. Războiul intern a fost prezent o bună parte din serial, secretele ținute bine ferecate, încrederea fiind un concept greu de realizat în interiorul a două persoane atât de diferite, în timp ce iubire nici nu se mai punea în discuție. Dar când se găsesc anumite „chei” care ajuta la elucidarea anumitor mistere, când se ajunge în punctul în care îți dai seama că acea persoană nu este chiar așa cum ai crezut la început, și când realizezi, de fapt, cât de asemănătoare sunteți, acea repulsie începe, ușor-ușor să se diminueze, făcând locul altui sentiment, altei emoții care îți aduce bucurie în suflet.

Serialul Prințesa albă – în afara unor costume și al unui decor splendid – a fost, per total, ceea ce mi-am dorit, ceea ce am sperat să găsesc, în ciuda faptului că anumite scene din carte nu au fost prezente. Dar am învățat – din atâtea experiențe de genul pe care le-am avut – să nu mai am așteptări chiar atât de mari, din această privință. Actorii și-au jucat mai mult decât perfect rolurile, aducând în fața mea acea senzație pe care mi-o creează mereu filmele/serialele și cărțile de genul, și mi-aș fi dorit să mai fi ținut încă două episoade, măcar. Prințesa albă a ascuns în interiorul celor opt episoade o încleștare atât de puternică a doi tineri din Case inamice, forțați să își unească destinele, obligați să învețe să trăiască unul în preajma celuilalt, ca apoi să ajungă să învețe cum să își țină de partea lor tronul câștigat de unul și primit de celălalt. Am văzut ură din partea unor personaje, comploturile urzite pentru siguranța și libertatea unora, iubirea și prietenia născute din  sufletele unor personaje imposibile, alianțele încheiate după ce au fost forțați să renunțe la anumite părți care vor lăsa răni adânci, dar și generații noi care vor urma să vină. Un viitor care, în ciuda faptului că îl cunoaștem deja, vrem să îl mai vedem odată. Pentru că face parte din istorie, și ea, oricât de crudă și nedreaptă ar fi de cele mai multe ori, ne intrigă și ne face să fim dependenți să o descoasem fără milă.

15..jpg

 

 

Publicat de

Andreea Pandelea

Mă numesc Andreea Pandelea și am douăzeci și trei de ani. Mi-am creat blogul din dorința de a-mi dezvolta o pasiune ce a înflorit la sfârșitul ciclului gimnazial, acest hobby ajungând, după patru ani de zile, să devină mai mult de atât. O extensie a mea, o parte fără de care nu mai pot să trăiesc, o obsesie, o plăcere recomandată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.